Chirurgie si tehnici de volumetrie faciala
Schimbare implante

Remodelarea sau mai bine zis reîmprospatarea look-ului sânilor ce au suferit deja o intervenție de  mărire,  a început să devină o solicitare destul de des întalnită din partea pacientelor.

Protezele implantate câteva decenii în urmă, în primele augmentări mamare erau foarte diferite de cele utilizate în prezent, atât pentru natura materialului folosit cât și pentru tehnologia adoptată.

Cele mai frecvente erau așa numitele proteze cu suprafață netedă: exteriorul era întradevăr neted, transparent și se putea vedea conținutul  siliconic, pungile cu ser fiziologic demult uitate  nu rezistau în timp drept dovadă nici nu mai sunt folosite.

Chiar și consistența la atingere era una artificială față de cea actuală, iar de multe ori puteai să ghicești proteza din cauza formării acelor pliuri sub piele, ce compromiteau iremediabil naturalitatea rezultatului estetic. De asemenea și diversitatea formelor implantelor mamare  aflate la dispoziția chirurgului erau limitate.

Aceste prime proteze erau predispuse la rupere spontană și de aceia pacientele erau sfătuite în mod prudent să le schimbe la fiecare 10 ani.

Este inutil să spun, că tehnica a evoluat enorm de acum câteva decenii când se realizau primele implante mamare și riscurile erau mai multe. Cine se supune astăzi acestei intervenții știe că probabil va fi pe viață (asta dacă nu cumva pacienta pe parcurs decide să intervină pozitiv cu o mărire).

Pentru toate pacientele care au implante mamare de mai mult de 10-15 ani, este recomandată chiar și în absența simptomelor clinice, o consultație specializată în chirurgie plastică pentru a evalua starea curentă a implantelor.

Schimbarea implantelor mamare este indicată când:

- Există dorința unui volum mai mare  care nu a putut fi obținut în mod corect la prima intervenție

- Intervenții vechi

- Scade gradul de satisfacție al pacientei în ceea ce privesc modificările apărute la nivelul sânilor după naștere, slăbiri sau îngrășări rapide sau prin însăși trecerea timpului

- Ruperea protezei

Prima vizită pentru a schimba implantele vechi vechi

Este oportun a se prezenta cu istoricul medical, pentru o vedere corectă și completă asupra starii de sănătate, boli ulterioare, terapii în curs, alergii etc. Acest lucru recunoaște orice limită sau contraindicații pentru o eventuală intervenție chirurgicală.
Util  este și posibilitatea de a prezenta medicului informatii despre tipul și volumul  implantelor actuale.

Intrebari frecvente

Care sunt simptomele de ruptură a implantului?

Simptomele cele mai caracteristice, deşi nu constante, sunt inflamaţia sau durerea ce se poate răspândi pană la axila corespunzătoare, distorsiuni mai mult sau mai puţin evidente a formei sânului, asimetria (acestea din urmă sunt, de obicei, primul semn care te îndeamnă să consulți un medic specialist).

În opinia mea, în momentul actual de dezvoltare a industriei implantelor mamare , riscul de ruptura a implantelor  realizate de firmele consacrate  în domeniu  a devenit  nu absent dar foarte puțin probabil.

ESTE PERICULOASĂ RUPEREA IMPLANTULUI?

Deși pacientele sunt speriate  numai la acest gand, lucrurile nu sunt atat de grave. Chiar și în caz de spargere, scurgerea lichidului siliconic prin sfâșierea spontană nu creează nici un pericol grav pentru sănătate: organismul iși ia  singur masuri pentru a consolida cu o puternică si groasă barieră de țesut fibros ce izolează și împiedică migrarea lichidului.

În cazul implantelor actuale, gelul din interiorul protezei  este  realizat astfel încât, în cazul puțin probabil al unei rupturi, să nu migreze și să  permit  înlocuirea rapidă cu minim de discomfort pentru paciente.

ESTE NECESARĂ O ALTĂ INTERVENȚIE CHIRURGICALĂ?

Da. Trebuie să vă supuneți unei noi intervenții chirurgicale pentru a îndeparta cu precizie toate urmele scurgerii de silicon, scoatem implantul vechi, îndepărtăm țesutul fibros format în jurul protezei care a dat consistența dură a sânului. Acest lucru este valabil în cursul rupturilor, vechi, nediagnosticate. Din fericire ruptura implantelor cu gel coeziv presupune un diagnostic relativ ușor și o rezolvare rapidă. Vor fi implantate protezele noi ce au fost alese in prealabil de chirurg împreună cu pacienta.

POT SĂ SCHIMB IMPLANTELE DEȘI SUNT INTACTE?

Da. Decizia de a schimba implantele este de obicei determinată de cerința pacientei. Motivele care conduc la înlocuirea implantelor mamare sunt diferite: dorința de a spori volumul sânului, folosirea  implantelor de ultimă generație,  remodelarea formei prin schimbarea tipului de implant împreună cu intervenții adiționale cum ar liftingul mamar atunci când este cazul.

CE MARIME POT SA OBȚIN ÎN URMA INTERVENȚIEI DE SCHIMBARE A SÂNILOR?

Cele mai frecvente intervenții de implant mamar pentru înlocuirea implantelor vechi au ca indicație dorința pacientelor de a avea sâni mai mari.

Arta operației de schimbare a implantelor mamare constă în a folosi implante adecvate sânului actual (calitatea tesuturilor, a pielii, forma, sarcini in trecut etc)  astfel încât să se respecte principiile de acoperire a implantelor în limite cât mai bune.  Din acest punct de vedere, la consultație chirurgul dumneavoastră va aprecia marimea posibila a noilor implante precum si forma lor astfel încât rezultatul obținut să fie cat mai aproape de dorința dumneavoastră  dar si de un sân cu aspect plăcut și cât mai stabil în timp. In general, cresterea volumului sanilor prin schimbarea implantelor trebuie realizată dupa minim 1 an de la prima intervenție moment în care se poate beneficia la maxim de ,, spațiul suplimentar,, obținut după prima intervenție.

PERIOADA  POST OPERATORIE

Cusăturile sunt realizate din materiale biocompatibile absorbabile și nu trebuie eliminate.
Primul duș este permis după  7-10 zile.

Este recomandat să nu se depună efort în prima lună ( nu ridicați copii, bagaje etc.) mai ales dacă proteza a fost poziționată sub mușchi. După o săptămână poate fi reluată activitatea de birou.

Importand de reținut este faptul că în cazul schimbarii implantelor recuperarea postoperatorie în ceea ce privește discomfortul dureros este în general semnificativ mai mic decat în cazul operației inițiale.